Ordinea în care a apărut universul, Pământul și omenirea, așa cum este prezentată de științele moderne, este una rațională și credibilă, spre deosebire de cea prezentată de Biblie. Nu există nici un motiv pentru ca cineva să creadă că Dumnezeu ar fi creat universul, Pământul și omenirea în felul în care spune Biblia că le-ar fi creat și să respingă în schimb motivațiile științifice. Credința în Dumnezeu nu trebuie confundată cu manipularea și condiționarea, prin intermediul unor dogme și doctrine religioase. Prin urmare, singura teologie acceptabilă este aceea care se bazează pe descrierea științifică a creației universului, deoarece aceasta ne permite să cunoaștem în mod rațional adevărul despre originea universului și a omenirii.

Ce ne spune această teologie? Oamenii sunt o parte a naturii și de asemenea sunt elementele constitutive ale societății. Din acest considerent, natura umană reflectă întreaga natură, iar aceasta din urmă nu se bazează pe criterii morale, ci există pe baza principiului supraviețuirii. Societatea, la rândul ei, își desfășoară dinamica sa pe baza unor norme impuse de către autoritățile diferitelor structuri sociale. Prin urmare, oamenii sunt ceea ce sunt datorită unor considerente legate de natura cu care se nasc și de normele societății în care trăiesc.

Spre deosebire de celelalte forme de viață, oamenii dispun de conștiință, care face posibilă deosebirea bazată pe criterii morale. Această conștiință morală nu este înnăscută în natura umană, ci este dobândită printr-un proces de educație datorat civilizației. Conștiința umană nu este un dat care vine dintr-o altă lume, ea este produsul societăților în care trăim. Dovada este că oamenii urmează norme morale diferite în funcție de societatea de unde provin. Dacă ar fi fost să vedem ce morală exprima conștiința unor tineri naziști, în timpul regimului național socialist din Germania, am putea să vedem că aceasta reflecta educația acelor tineri din lumea în care trăiau și nicidecum o conștiință morală general valabilă pentru întreaga umanitate. Conștiința morală a acelor tineri a fost foarte diferită de conștiința morală a altor tineri, care au fost educați în alte condiții istorice.

Dacă oamenii se nasc cu o anumită natură, de exemplu, sunt egoiști și tentați să abuzeze de semenii lor, există norme sociale care urmăresc să controleze natura umană prin impunerea unor reguli, dictate de fiecare comunitate umană în parte. Aceste norme nu neagă și nu blamează natura umană și privesc tendințele acesteia ca pe ceva normal. Oamenii sunt ceea ce sunt datorită modului în care a evoluat natura și nu pot fi considerați vinovați pentru natura lor. Aceasta însă nu exclude principiul responsabilității personale în fața legilor deoarece se presupune că oamenii au capacitatea mintală necesară pentru a își controla propria natură.

În teologia creștină, care se bazează pe primele 11 capitole ale Bibliei, se susține ideea că Dumnezeu i-ar fi creat pe Adam și Eva, niște ființe având o natură perfectă, dar ei și-au pierdut această natură, prin neascultarea de El. În momentul de față, natura umană este considerată ca fiind decăzută, în grade care diferă de la o mișcare creștină la alta. Oamenii trebuie să se rușineze de natura lor umană și sunt considerați toți că sunt păcătoși, și atunci când nu au făcut nimic pentru care să fie condamnați. În teologia creștină oamenii sunt considerați toți un fel de vinovați fără vină și această vinovăție înnăscută trebuie plătită sau răscumpărată prin sacrificiu. Orice ar face cineva nu poate scăpa singur de această vinovăție deoarece nimeni nu poate să își schimbe singur natura. Oamenii vor putea să fie iertați de Dumnezeu numai dacă cred că Isus (Iisus) a murit pe cruce în locul lor și în felul acesta a plătit pentru păcatele lor.

În sine, moartea pe cruce a lui Isus (Iisus) nu schimbă natura umană, care rămâne tot înclinată către păcat, în ciuda sacrificiului Lui. De asemenea, moartea simbolică a lui Isus (Iisus) pe cruce nu compensează vinovățiile lui Adam și Eva, dacă cei doi nu au existat și sunt doar personaje de legendă. Atâta vreme cât oamenii trăiesc în natura lor umană ei nu pot să nu păcătuiască și ca să nu mai păcătuiască ei au nevoie să își schimbe natura, adică să dobândească natura morală a lui Dumnezeu. Această schimbare a naturii, în învățătura creștină se numește nașterea din nou. (Ioan 3; 3-6)

Fără păcatul original, fără ca natura umană să fie considerată degradată de păcat, așa cum susține teismul clasic că ar fi, fără teoria conform căreia oamenii nu pot să discearnă singuri binele de rău și fără Dumnezeu, prezentat ca fiind Creatorul direct al omenirii, toată teologia creștină apare foarte diferită de ceea ce se cunoaște până acum.    

Dumnezeu nu a creat primii oameni pe Pământ, dacă universul a apărut prin Big bang și nu așa cum susține cartea Facerea. În cel mai bun caz, El a creat condițiile necesare pentru apariția vieții pe Pământ și în final pentru existența umană. Chiar și în acest caz, viața pe Pământ a luat forme particulare, conform evoluției naturale și nu în conformitate cu voința lui Dumnezeu, exprimată în fiecare caz în parte. Formele de viață au evoluat de a lungul milioanelor de ani și au dus la apariția primilor oameni pe planeta noastră.  

Iertarea de păcate nu poate să schimbe direct natura umană, dar poate să îi convingă pe oameni că Dumnezeu are înțelegere pentru ei și că le dorește binele, oferindu-le posibilitatea unui nou început. Oricât de mult ar fi iertați, oamenii nu pot să se comporte radical diferit decât dacă își schimbă natura.

„9. Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta; şi nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu.” (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 3; 9)    

„18. Ştim că oricine e născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; ci cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzeşte pe sine, şi cel rău nu se atinge de el.” (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 5; 18)

O a doua variantă de înțelegere a lui Dumnezeu este aceea în care El este reprezentantul unei civilizații extraterestre care se află în interiorul universului nostru. Această posibilitate generează o teologie interesantă și foarte diferită de teologia bazată pe acceptarea facticității narațiunilor despre creație din Biblie.

Povestirile biblice despre creație nu sunt decât o reproducere a povestirilor babiloniene pe această temă. Povestirile sumeriene vorbesc cu claritate despre faptul că primii oameni pe Pământ ar fi fost creați prin inginerie genetică de către reprezentanții unei civilizații extraterestre.

Narațiunile biblice despre creație duc mai departe mesajul povestirilor sumeriene și într-un mod cu totul lipsit de abilitate extind crearea omului la crearea întregului univers. Dacă a creat omul, de ce nu ar fi creat Dumnezeu, al cărui nume apare la plural în primul capitol al cărții Facerea, și întregul univers? Este o întrebare pe care și-au pus-o probabil scriitorii cărții Facerea și la care s-au grăbit să dea un răspuns desprins de realitate și foarte confuz. Acei scriitori nu cunoșteau adevărul și nici nu aveau acces la o sursă divină care să le arate cum a apărut universul și omenirea. Tot ce aveau la dispoziție erau miturile altor popoare pe care le puteau adapta după propria lor imaginație.

O civilizație extraterestră putea să creeze omul, așa cum profesează povestirile sumeriene, dar nu ar fi putut să creeze universul din interiorul lui. Dacă scriitorii biblici care s-au ocupat de povestirile despre creație au avut ca punct de plecare narațiunile sumeriene, atunci atribuirea creării universului unei civilizații extraterestre este o exagerare. Acea civilizație putea să creeze primii oameni prin inginerie genetică, dar ar fi fost și ea o parte din universul în care locuia, deci problema originii universului nu este rezolvată.   

Oare de ce au folosit scriitorii cărții Facerea pluralul dacă există un singur Dumnezeu? Singura explicație plauzibilă este aceea că acei scriitori au avut în vedere mai multe persoane și nu doar o singură Persoană, deci s-au referit la reprezentanții unei civilizații extraterestre, nu au avut în vedere un Dumnezeu unic.      

Dacă acceptăm că povestirile din cartea Facerea se referă la o civilizație extraterestră atunci întreaga teologie a Bibliei este una care se deosebește foarte mult de modul în care este înțeles Dumnezeu de către instituțiile bisericești.  

Putem să fim siguri că Dumnezeu nu este așa cum îl descrie cartea Facerea, deci că nu este un Creator care zice și tot ce zice El se transformă imediat în realitate în mod miraculos. Dacă a creat universul, Dumnezeu nu l-a făcut dintr-o dată așa cum este în zilele noastre, ci a folosit evoluția ca mijloc de transformare în timp a materiei. Timpul este ingredientul esențial care stă la baza creației. Dumnezeu a avut nevoie de 13,7 miliarde de ani pentru a aduce universul la nivelul la care se află astăzi. Aceasta înseamnă că El nu folosește mijloace supranaturale pentru a crea, ci se folosește de forțele naturii.

Este ușor de presupus că Dumnezeu ar fi creat forțele naturii care transformă materia și o determină să evolueze către forme din ce în ce mai complexe, dar nu avem nici cea mai vagă idee, nici un om pe Pământ nu are, ce înseamnă această creație.      

Dacă Dumnezeu a creat universul nu avem nici o revelație credibilă în acest sens. Povestirile despre creație din Biblie nu reprezintă o revelație și nu ne rămâne decât să credem că universul a fost creat și nu a părut doar în baza legilor naturii. Sunt multe lucruri pe care nu le cunoaștem, de exemplu, cum au apărut legile naturii. Personal, sunt un om credincios, pe lângă alte motive, și pentru că plec de la premisa că nimic nu poate să apară din nonexistența absolută, deci suntem obligați să credem că o formă de existență sau alta, în orice caz, existența ca atare este infinită în timp. Nu a existat niciodată o situație în care nu a fost absolut nimic, în locul cosmosului. Cred că există Dumnezeu ca Persoană bazat pe experiența mea personală cu El, dar nu cred că a creat universul așa cum spune Biblia.

Dacă admitem că divinitatea, la care se referă scrierile sumeriene, și sub influența lor și Biblia, este o civilizație extraterestră, atunci imaginea Lui este foarte diferită decât aceea oferită de către dogmele și doctrinele instituțiilor bisericești. Dacă reprezentanții acelei civilizații au fost priviți în scrierile sumeriene ca niște dumnezei, acesta înseamnă că au ajuns la o evoluție foarte accentuată din punct de vedere științific și tehnologic, dar nu pot să facă tot ceea ce ne spune Biblia că poate să facă El. O civilizație extraterestră foarte evoluată ar putea să reconstruiască o ființă umană plecând de la informația completă despre aceea ființă. Chiar și pe Pământ, reconstruirea personalității unor oameni se încearcă a se realiza, de către unii oameni de știință, cu ajutorul unor computere.

O civilizație extraterestră ar fi trebuit să apară și să se dezvolte, prin evoluție, din alte forme mai simple de viață. O astfel de civilizație extraterestră dispune de o cunoaștere științifică și de o capacitate tehnologică mult mai avansate decât omenirea.   

Mai există desigur și viziunea Gnostică. Dumnezeu este unic dar pe lângă El există și o civilizație extraterestră care a creat primii oameni, fără acordul Lui. Acea civilizație extraterestră i-a creat pe oameni ca sclavi pentru a lucra la extracția unor minereuri, așa cum relatează scrierile sumeriene. Conștiința infinită a întregii Existențe, care este Tatăl ceresc, l-a ales pe Isus (Iisus) pentru ca El să le redea oamenilor demnitatea și să îi învețe că pot să devină una cu Dumnezeu.

Este foarte important de observat că în această concepție Dumnezeu în V.T. și în N.T. nu este același. În V.T. descrierea lui Dumnezeu este constituită din prezentarea civilizației extraterestre care a creat primii oameni pe Pământ. În N.T. Dumnezeu este Conștiința universală care a locuit în Omul Isus (Iisus), Fiul lui Dumnezeu și care locuiește și în noi dacă îl primim în ființele noastre.

Identificarea lui Dumnezeu din N.T. cu cel din V.T. creează probleme teologice foarte dificile. Învățăturile lui Isus (Iisus) sunt diferite față de cele ale V.T. De exemplu, legea talionului a fost schimbată de Isus (Iisus). Cea mai mare deosebire însă este iubirea vrășmașilor. Isus (Iisus) ne-a spus că Tatăl ceresc își iubește și dușmani și aceasta este o latură a perfecțiunii Sale (Matei 5; 44). În același timp, în V.T. Dumnezeu și-a urât dușmanii și i-a distrus când a socotit de cuviință. Dumnezeu a considerat dușmani pe toți aceia și acelea care nu s-au supus voinței Sale. Cu toate acestea, Dumnezeu care îi consideră pe oameni dușmani este o contradicție în termeni. Dumnezeu nu poate să dușmănească dacă El este sursa vieții. Dumnezeu poate să își retragă bunăvoința Sa de la oameni, dar ca să ajungă să îi dușmănească, aceasta reprezintă un nonsens.

O civilizație extraterestră poate să fie binevoitoare sau ar putea să fie răuvoitoare față de omenire și poate să urmărească alte scopuri decât cele care decurg din proiectul de viitor care este propriu oamenilor. Biblia ne arată că între Dumnezeu și oameni au existat multe confruntări generate de faptul că El vede lucrurile diferit decât noi.

Una din cele mai interesante probleme teologice este aceea a suveranității lui Dumnezeu. Are Dumnezeu dreptul de viața și de moarte asupra oamenilor, în cazul în care El i-a creat? La această problemă se răspunde diferit în funcție de modul în care este înțeleasă existența Lui. Dacă Dumnezeu nu ar fi creat omenirea direct, din țărâna Pământului, atunci pe ca bază i-ar judeca pe oameni sau i-ar arunca în iad? Mulți cred că Dumnezeu este suveran și face ce vrea cu oamenii deoarece El ar fi creat primii oameni, pe Adam și Eva. În același timp, dacă Dumnezeu ar face ce ar vrea cu oamenii asta înseamnă că nu i-ar iubi. Cine iubește trebuie să țină cont de ce vrea cel iubit, îi respectă libertatea. Chiar Isus (Iisus) a spus că cine îl iubește respectă poruncile Lui, adică ține cont de ce vrea El (Ioan 14; 15). Cine iubește respectă deci dorințele celui pe care îl iubește. Dacă Dumnezeu îi iubește pe oameni, trebuie să respecte dorința unora de a trăi departe de El. În acest caz, dușmănia, pedeapsa sau condamnarea nu au nici un sens.

➤

Trebuie să precizez încă de la început că nu am nici pe departe pretenția că dețin răspunsuri definitive la marile probleme ale spiritualității. Cea ce se poate face în condiții bune este analiza diverselor alternative și posibilități în legătură cu existența lui Dumnezeu și desprinderea unor concluzii raționale în legătură cu aceste alternative.

Credința nu poate să fie oarbă. Dacă până în urmă cu câteva secole oamenii credeau, în baza datelor biblice, că soarele se învârte în jurul Pământului, când s-a demonstrat că, de fapt, Pământul se învârte în jurul soarelui, cei mai mulți oameni și-au schimbat credința. Cu alte cuvinte, de a lungul timpului, credințele oamenilor au urmat rațiunea lor. În același timp, deoarece nimeni nu poate să demonstreze că nu există Dumnezeu, pe baza unor argumente raționale, mulți oameni consideră credința lor în El ca fiind rațională. Credința într-o Realitate conștientă, mult mai puternică decât omul nu este irațională. Trăim într-o lume extrem de complexă și încărcată de multe necunoscute și de aceea nimeni nu poate avea certitudinea că nu există Dumnezeu.

Prezentul studiu nu contestă raționalitatea credinței în Dumnezeu în general, ci doar concordanța dintre descrierile despre creație prezentate de Biblie și datele care pot să fie confirmate de rațiunea umană. 

Cu alte cuvinte, credința nu are motive să se opună cu încăpățânare rațiunii și acolo unde există argumente raționale convingătoare, care contrazic anumite credințe religioase, acestea din urmă pot să fie revizuite. De exemplu, foarte puțini oameni mai cred astăzi în Zeus sau alte zeități grecești, presupunând că mai există cineva gata să accepte o astfel de credință, deci această credință și-a pierdut valoarea sub influența generată de dezvoltarea culturii și civilizației.

În același timp, trebuie menționat că cea ce numim astăzi Creștinism nu mai este același lucru cu ceea ce se înțelegea cu aproximativ 2000 de ani în urmă prin această noțiune. Creștinismul de astăzi îmbracă multe forme și toți mai mulți Creștini sunt convinși de importanța noilor descoperiri științifice și își revizuiesc concepția asupra credinței lor. Există și Creștini care acceptă evoluționismul ca sursă pentru crearea omului, dar îl privesc pe Dumnezeu ca fiind Acela care ghidează procesele evolutive. Cu toate acestea, evoluționismul nu presupune în mod necesar intervenția lui Dumnezeu pe parcursul acestor procese.       

Credința în narațiunile biblice despre creație și despre Potop însă nu este o credință rațională datorită contradicțiilor și absurdităților pe care acestea le conțin. Din acest motiv, mulți consideră că Dumnezeu, așa cum este descris de cartea Facerea din Biblie, nu există. Aceste persoane merg mai departe și trag concluzia că dacă Dumnezeu, așa cum este descris în primele 11 capitole ale Bibliei, nu are cum să existe ca divinitate supremă deoarece îi lipsesc atributele unei astfel de divinități, atunci înseamnă că El nu există de loc și credința în El este o pierdere de timp. După părerea mea, concluzia că Dumnezeu nu există, doar pentru că anumite mituri ale creației îl prezintă greșit, nu este o construcție rațională. Cel mult se poate afirma că Dumnezeu din primele 11 capitole ale Bibliei nu există, dar asta nu înseamnă că El nu există în realitate. Cu alte cuvinte, imaginea lui Dumnezeu, prezentată în primele capitole ale Bibliei, este o imagine falsă și adevărul despre El trebuie căutat în altă parte.  

Dumnezeu nu trebuie căutat în cartea Facerea din Biblie, ci mai degrabă în experiența personală, directă cu El, a fiecărui credincios și a fiecărei credincioase și, de asemenea, în învățăturile lui Isus (Iisus). În zilele noastre există milioane de oameni care mărturisesc că au avut experiențe personale extraordinare și care indică existența unor realități spirituale. Experiențele înainte de moarte, ale unor persoane care au trecut prin moarte clinică, sunt un exemplu în acest sens.

Se impune însă să remarcăm că există mari deosebiri între experiențele spirituale dinainte de moarte și învățăturile conținute de dogmele și doctrinele religioase. Lumina care se arată celor care trec prin situația de stop cardiac este o Realitate pe care mulți o identifică cu Dumnezeu, dar care nu apare ca fiind o autoritate gata să pedepsească pe păcătoșii care mor, așa cum El este descris de către dogmele și doctrinele bisericile instituționale. Dumnezeu apare acelora care trec prin moarte clinică ca o Ființă care oferă o dragoste infinită și necondiționată celor care trec printr-o astfel de experiență. Experiențele dinainte de moarte ale multor oameni nu se potrivesc cu dogmele și doctrinele religioase și probabil de aceea mulți dintre aceia care parcurg acele experiențe nu devin în mod necesar mai religioși, ci doar mai spirituali.

Fundamental pentru orice experiență spirituală este puterea transformatoare a acesteia, pentru ființele umane. Există mulți oameni care profesează o credință religioasă sau alta, dar care nu au parcurs o transformare profundă în sens spiritual.

Biblia sau alte cărți, așa numite sfinte, nu sunt nici pe departe cele mai bune surse pentru a avea o viață spirituală profundă, dar scrierile biblice nu se pot exclude în totalitate din patrimoniul universal al spiritualității. Biblia conține multe scrieri și, pe lângă miturile despre creație, ea conține și învățăturile încărcat cu o înaltă spiritualitate ale lui Isus (Iisus).     

După cum cred că am arătat în capitolele precedente, este imposibil ca narațiunile cuprinse în primele 11 capitole ale Bibliei să ne arate adevărul despre originile universului și ale omenirii. Această imposibilitate este determinată de numărul mare de contradicții și absurdități cuprinse în textele biblice respective. Aceste texte au un caracter pronunțat mitologic, nu sunt scrieri cu caracter științific sau istoric, chiar dacă prin științific nu trebuie să înțelegem cuprinderea pe care o are astăzi această noțiune.  

În cea ce mă privește, nu mi-am pierdut credința în Dumnezeu, dar consider că această credință, a mea și a celorlalți credincioși, trebuie reconsiderată și pusă pe o cu totul altă bază decât pe cea care este considerată a fi cartea Facerea din Biblie. Universul a apărut acum aproximativ 13,7 miliarde de ani și nicidecum acum câteva mii de ani, așa cum rezultă din datele oferite de Biblie. Universul a apărut prin Big-bang și nu a fost făcut direct de Dumnezeu, pe parcursul a șase zile de creație.

Bazat pe această premisă, singura rațională și fundamentată pe dovezi științifice, rămâne să ne imaginăm locul lui Dumnezeu în această desfășurare. Oare locul lui Dumnezeu este în existența care a permis apariția acelui Big-bang, adică este El o Ființă infinită care precede începutul universului nostru? Convingerea mea personală este că universul nostru nu este singurul care există și că existența ca noțiune generală, nu are un început și un sfârșit. Universul nostru este doar o parte din existența infinită dar, cu toate că știința a ajuns să cunoască câte ceva despre universul în care trăim, știm extrem de puțin despre existența ca atare. 

Există și posibilitatea ca Dumnezeu să reprezinte denumirea generică pentru o civilizație extraterestră, care face parte din universul nostru și care i-a creat pe primii oameni, prin inginerie genetică, așa numiții anunnaki.

Mai există și o altă posibilitate, Dumnezeu este o Ființă spirituală, Conștiința universală a tot ceea ce există, cu care orice om poate să intre într-o relație personală, dacă cere acest lucru de la El. 

De un lucru putem să fim siguri. Dumnezeu nu a creat lumina înaintea soarelui și a cerului, El nu a creat prima zi în mijlocul apelor, unde lumina nu putea să ajungă la mai mult de 200 de metrii adâncime, nu a creat plantele înaintea creației soarelui, și nu a făcut cosmosul și Pământul, așa cum spune Biblia.

Dacă vrem să știm cum a apărut universul avem la dispoziție revelația prin natură care este studiată de științele moderne. Dacă vrem să îl cunoaștem pe Dumnezeu, ne putem baza pe revelația în natura umană, prin Isus (Iisus) și pe revelația personală, dată fiecăruia dintre noi de El.

Din perspectiva mea personală, consider că Dumnezeu se află pretutindeni, în afara și în interiorul universului nostru. De asemenea, este posibilă și vizita unei civilizații extra-terestre pe Pământ, cu multe mii de ani în urmă. Despre această vizită ne vorbesc toate dovezile acumulate cu multă grijă de către susținătorii teoriei astronauților antici. Cele două ipoteze nu se exclud reciproc. Despre Dumnezeu, ca și Conștiință universală cu care putem să devenim una, ne vorbește Isus (Iisus), iar despre vizita extratereștrilor ne vorbesc textele sumeriene, preluate în mare parte de Biblie. Textele biblice au transformat și exagerat povestirile sumeriene, așa încât este nevoie să ne întoarcem la originalul lor sumerian dacă vrem să înțelegem ce conțin ele cu adevărat.

O civilizație extraterestră, care i-a creat pe primii oameni ca sclavii, care să lucreze în minele de extracție a aurului, așa cum ne spun textele sumeriene este o civilizație autoritară care vrea să domine omenirea prin intermediul religiei. Oamenilor li se cere să se supună necondiționat, acestui dumnezeu, care este acela care se regăsește pe paginile V.T. Această civilizație extraterestră joacă rolul unui dumnezeu civilizator, într-un anumit sens, pentru omenire. Felul cum încearcă să îi civilizeze pe oameni este unul autoritar, și este descris în multe din povestirile cuprinse în V.T.

Relația dintre noi și Conștiința universală este una directă, deci nu este mediată sau condiționată de respectarea dogmelor sau doctrinelor vreunei religii. Isus (Iisus) este exemplu pe care îl avem pentru această relație, care în cazul Lui a fost una deosebit de bună. Isus (Iisus) a depășit religia ebraică și a fost într-o relație nemijlocită cu Dumnezeu și ne învață și pe noi să facem același lucru. Religiile se bazează pe Biblie și alte texte scrise, care se contrazic între ele și care în mod evident nu reflectă adevărul despre originea universului.

Dacă cineva nu crede că narațiunile din cartea Facerea sunt exacte din punct de vedere științific, ce rămâne din învățăturile creștine despre mântuire? Ce se întâmplă cu o credință creștină autentică dacă cineva acceptă că universul a apărut prin Big bang și că ființele umane au evoluat din alte forme de viață? Dacă Adam și Eva nu sunt personaje reale și dacă, prin urmare, ei nu au nesocotit porunca lui Dumnezeu, totul se schimbă în doctrinele creștine.

 Dacă Adam și Eva nu au existat, cum au apărut oamenii pe Pământ? Oamenii au o origine comună cu toate formele de viață și datorează situația biologică în care se află evoluției naturii. Apariția oamenilor pe Pământ are o cauză naturală nu supranaturală.    

 Afirmația că oamenii se trag din maimuțe care este folosită pentru a denigra concepția științifică despre originea omenirii nu are nici o bază atâta vreme cât și maimuțele și oamenii au un strămoș comun. Corect este să spunem că și oamenii și maimuțele și alte viețuitoare, toate au o origine comună. Între ființele umane și cele mai evoluate primate există multe puncte comune și asemănările genetice sunt uimitoare, de aceea se poate afirma că toate ființele vii de pe Pământ au evoluat din forme primitive de viață.    

Trebuie să privim religia creștină în contextul celorlalte religii ale omenirii. La fel ca și celelalte religii, religia creștină se bazează pe idea de sacrificiu adus lui Dumnezeu pentru a îi câștiga bunăvoința și în cazul Creștinismului iertarea. Creștinismul este totuși singura religie în care sacrificiul nu mai este adus de oameni, ci este adus chiar de Dumnezeu, și este închinat Lui. Cu alte cuvinte, sacrificiul în Creștinism este chiar Fiul lui Dumnezeu Isus (Iisus) și acesta este adus de El. Creștinismul se bazează pe sacrificiul uman, adică sacrificiul vieții lui Isus (Iisus), care a murit pe cruce, pentru ca oamenii să poată să fie iertați de păcatele lor. Trebuie reținut totuși că, din acest punct de vedere, Creștinismul nu se deosebește radical de alte religii care și ele pretind sacrificii pe care oamenii le aduc divinității. 

Principiul care stă la baza multor religii rămâne același și se regăsește și în Creștinism. Dumnezeu este supărat pe oameni, care au greșit împotriva Lui și ca aceștia să poată să fie iertați este nevoie ca ceva să fie sacrificat pentru El. În religia ebraică oamenii trebuiau să sacrifice animale pentru ca să poată să fie iertați de păcatele lor.

Aztecii sacrificau și ei oameni din motive religioase:

„Una dintre trataturile distincte ale culturii aztece a fost predilecția lor pentru sacrificiu. Miturile aztece îndrumau populația sa hrănească zeul „Soare” cu sânge uman, pentru a avea putere sa se ridice in fiecare zi pe cer. Prin urmare, sacrificiile umane se efectuau la o scara inimaginabila, câteva mii de oameni sacrificați intr-o zi, nu era ceva ieșit din comun la azteci.” (ref. 232) 

Sacrificiile umane se petreceau și la geți:

„În ceea ce priveşte sacrificiile religioase, Herodot afirmă că geţii trimiteau o dată la cinci ani un mesager lui Zamolxis. Herodot descrie amănunţit acest ritual (Herodot, Istorii, IV, 94). Solul era tras la sorţi şi urma a fi aruncat în suliţele ţinute cu vârful în sus de către alţi războinici geţi. Dacă solul murea, însemna că zeul era binevoitor şi dorea să asculte cerinţele acestora. Dacă solul scăpa cu viaţă era un semn de rău augur şi solul era învinuit pentru că era necinstit şi de aceea nu i se permitea să intre în împărăţia zeilor. În această situaţie, procesul se repeta şi geţii trăgeau la sorţi un alt sol care avea aceleaşi însărcinări ca şi predecesorul.” (ref. 233)

Ce legătură există între religia aztecilor, cea a geților și Creștinism? Cu toate că cele trei religii se deosebesc foarte mult între ele, totuși toate au ceva în comun, care este esențial și care ne vorbește despre o tradiție străveche, toate trei includ idee de sacrificiu adus divinității. Să nu uităm că în V.T. Avraam ar fi trebuit să îl aducă ca sacrificiu lui Dumnezeu pe fiul său. Chiar dacă sacrificiul nu s-a produs, totuși gestul său a cântărit greu asupra felului în care Avraam a fost apreciat de Dumnezeu. 

Oare Dumnezeu are nevoie de sacrificiile oamenilor sau aceasta este o prejudecată adânc înrădăcinată în psihologia umană, de genul, pentru a primi ceva, trebuie să dai altceva în schimb, chiar și de la El. Cu alte cuvinte, pentru a primii bunăvoința zeilor oamenii au nevoie să îi răsplătească pe aceștia sau să plătească o compensație pentru propriile lor greșeli. Prezența sacrificiului în foarte multe din religiile lumii poate fi o dovadă că religiile sunt o creație umană, deci ele nu au fost generate de Dumnezeu. Modul în care Dumnezeu este perceput de oameni este diferit deoarece religiile sunt o creație a oamenilor, dar ele reflectă existența Lui reală în moduri subiective. În alți termeni, Dumnezeu există dar oamenii înțeleg foarte diferit datele existenței Lui. 

Cine a creat religiile pe Pământ, Dumnezeu sau oamenii? Există foarte multe religii, care se contrazic între ele și nu avem nici un motiv să credem că Dumnezeu ar fi creat toate aceste religii. Trebuie însă să admitem că oamenii sunt creatori de religii, ceea ce răspunde unei dimensiuni umane care ar putea să fie numită „dimensiunea spirituală a omului”. Această dimensiune poate să fie un fel de compensare pentru condiția umană muritoare, o continuare a vieții prin imaginația nemuririi. Pentru ca viața umană să aibă un sens, aici pe Pământ, mulți cred că ea trebuie să continue dincolo de moarte, dar pentru aceasta este nevoie de forțe care stăpânesc acel teritoriu spiritual, este nevoie de divinitate. Foarte multe aspirații umane, care nu se pot îndeplinii în viața pământească tind să fie proiectate asupra unei vieți viitoare. Dreptatea care se va face la o judecată viitoare sau dragostea perfectă care ne așteaptă într-o altă lume reprezintă aspirații umane care nu sunt realizate în această viață.

În lumea de dincolo sunt proiectate, din nefericire, și multe sentimente negative. De exemplu, dorința de răzbunare, ura, setea de pedeapsă etc. Propovăduirea iadului veșnic este un exemplu în acest sens.

Dacă Dumnezeu ar fi creat universul prin Big bang, atunci teoria conform căreia întreaga existență a apărut din absolut nimic, este falsă. Pentru existența acelui Big-bang era nevoie să existe ceva anterior și acea existență anterioară ar trebui să fie veșnică, căci altfel nu s-ar putea explica apariția ei din absolut nimic. Apariția acelui Big bang a necesitat, dacă nu energie sau materie preexistentă, cel puțin anumite condiții, fără de care existența lui nu ar fi fost posibilă. Dacă ar putea să apară asemenea evenimente, cum a fost acel Big-bang în orice moment, adică fără nici un fel de condiționare sau cauzalitate, atunci nu ar exista nici un motiv ca astfel de evenimente Big-bang să apară tot timpul, inclusiv în universul nostru. Pentru ca teoria despre Big bang să fie completă trebuie să știm cum a apărut și în ce condiții apar astfel de fenomene. Necunoașterea acestor informații, nu înseamnă că teoria este falsă, ci doar că este incompletă.

Dacă se presupune că Big-bangul respectiv nu poate să apară decât atunci când apare starea de nonexistența absolută, care în realitate, prin definiție, nu poate să existe, atunci înseamnă că a existat un singur Big-bang, deoarece, ipotetic, dacă ar fi fost posibil să existe, nu ar fi putut să existe decât o singură dată o stare de nonexistență absolută. De unde o astfel de concluzie? Lumea în care existăm nu va putea să fie redusă niciodată la o stare de nonexistență absolută, deci condițiile care se presupun că ar fi existat în momentul Big-bangului nu vor mai exista niciodată nicăieri, atâta vreme cât universul nostru există. 

Dacă teoria Big-bangului este corectă, atunci înseamnă că universul a apărut cu aproximativ 13.7 miliarde de ani în urmă și că oamenii au apărut pe Pământ în urma unui proces de evoluție, nu au fost creați direct de Dumnezeu. De la singularitatea inițială a trebuit să treacă 13, 7 miliarde de ani până când universul a ajuns să fie ceea ce este în zilele noastre și acesta este un proces de evoluție în timp. A fost nevoie de evoluție pentru ca universul să parcurgă toate etapele necesare pentru ca viața să fie posibilă pe Pământ. Mai întâi s-a format Pământul, ca parte a sistemului solar, dintr-un conglomerat de gaze și praf, și apoi au apărut treptat condițiile care au permis apariția vieții. Din formele mai simple de viață, au apărut cele mai complicate, apoi și-au făcut apariția oamenii pe Pământ, și în final s-au constituit civilizațiile.

Care ar fi fost rolul lui Dumnezeu în acest proces de durată? Dumnezeu nu a creat universul, Pământul și omenirea, așa cum ne spune Biblia, în mod spontan, în șase zile calendaristice, și nici măcar în șase perioade mai mari, mii sau zeci de mii de ani. Putem să știm acest lucru deoarece descrierea creației pe care o face Biblia prezintă o ordine a creației care este absurdă. Aflăm din scrierile biblice că Dumnezeu ar fi creat Pământul fără să existe cerul, că ar fi creat lumina sub apele unui ocean primordial și că ar fi creat soarele după ce a creat lumina.

Read more!

- 43 -

➤